Folosirea aspirinei pentru perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire

Folosirea aspirinei pentru perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire
Persoanele care suferă de afecțiuni cardiace sau care consumă aspirină în mod regulat, timp de mai mulți ani, sunt mult mai predispuse să dezvolte o formă de orbire, potrivit unui studiu publicat de revista JAMA Internal Medicine și citat de bbc.co.uk.
Publicat: 31/01/2013, 18:22
Actualizat: 27/03/2019, 15:24

Persoanele care suferă de afecțiuni cardiace sau care consumă aspirină în mod regulat, timp de mai mulți ani, sunt mult mai predispuse să dezvolte o formă de orbire, potrivit unui studiu publicat de revista JAMA Internal Medicine și citat de bbc.co.uk.

Studiul, la care au participat 2.389 de persoane, a demonstrat că, prin folosirea îndelungată a aspirinei, se pot produce leziuni ale retinei, ajungându-se ca, în cele din urmă, vederea pacientului să fie obstrucționată.

Printre factorii de risc care duc la orbirea parțială sau temporară se află vârsta, fumatul și ereditatea. În ceea ce privește aspirina, este bine știut că aceasta poate promova hemoragii interne și acesta este motivul pentru care cercetătorii consideră că „ar trebui luată în calcul și varianta că aspirina poate determina afectarea vederii”.

La finalul studiului, care a durat 15 ani, cercetătorii au constatat că 9,3% dintre pacienții care au luat aspirină cel puțin o dată pe săptămână au dezvoltat degenerare maculară (AMD), comparativ cu numai 3,7% dintre pacienții cărora nu le-a fost administrat acest medicament. Măsurătorile au fost făcute la intervale de cinci, 10 și 15 ani.

Cu toate acestea, specialiștii spun că dovezile nu sunt suficient de puternice pentru a limita consumul de aspirină, în condițiile în care s-a dovedit că prin administrarea medicamentului în doze moderate poate fi redus riscul de atac cerebral sau infarct la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare. Mai mult decât atât, studiile au arătat că folosirea aspirinei ar putea preveni cancerul.

AMD este cauzată de dezvoltarea vaselor de sânge în locuri neadecvate, ceea ce poate duce la inflamare și sângerare și poate afecta retina. Acest proces poate avea loc foarte repede, astfel că vederea poate fi afectată definitiv în doar câteva zile.

„Pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, riscurile la care se supun în cazul opririi tratamentului cu aspirină sau evitarea prescrierii acesteia sunt mai mari decât în cazul celor care dezvoltă AMD. Astfel, pacienții care iau aspirină pentru că le-a fost prescrisă de medic nu ar trebui să renunțe la tratament fără consultarea acestuia”, este de părere profesorul Jie Jin Wang, de la Universitatea Sydney, care a realizat studiul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării